Data: luni, 4 iulie 2016– 5 iulie 2016
Ora de incepere: 21:30
Locatie: Teatrul de Vară din Herăstrău, București – Vezi adresa si harta
Philip Glass și Kronos Quartet vor veni în premieră în România pentru a interpreta live un spectacol unic, Dracula – Muzica și Filmul. Acesta va avea loc pe 4 şi 5 iulie 2016, la Teatrul de Vară Herăstrău, începând cu ora 21:30 și reprezentând o avanpremieră exclusivistă.
Bilete Philip Glass și Kronos Quartet: Dracula – Muzica și Filmul la Teatrul de Vară Herăstrău
- VIP – 350 lei
- Categoria I – 240 lei
- Categoria II – 170 lei
Dracula – Muzica și filmul este un spectacol inedit, care prezintă proiecția filmului-cult redigitalizatDracula (1931) împreună cu coloana sonoră compusă special pentru peliculă în anul 1998 de legendarul Philip Glass și interpretată live chiar de compozitor, alături de Kronos Quartet.
Philip Glass este unul dintre cei mai importanți compozitori contemporani. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Einstein on the Beach sau The Voyage. În anul 1997, coloana sonoră compusă de Philip Glass pentru filmul Kundun de Martin Scorsese a fost nominalizată la celebrelePremii Oscar. Au urmat alte două nominalizări, pentru coloanele sonore ale filmelor The Hours/Orele (2002), cu Nicole Kidman în rolul principal și Notes on a Scandal/ Jurnalul unui scandal (2006) de Richard Eyre, cu Cate Blanchett și Judi Dench. De-a lungul anilor, Philip Glass a colaborat cu unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la scriitoarea Doris Lessing, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, la regizorul de teatru Robert Wilson sau Woody Allen. Philip Glass a fost distins cu un Glob de Aur pentru coloana sonoră a The Truman Show, avându-l pe Jim Carrey în rolul principal și cu un Premiu BAFTA pentru coloana sonoră a filmului The Hours/Orele.
Kronos Quartet a susținut mii de concerte în întreaga lume și este unul dintre cele mai reprezentative ansambluri orchestrale ale momentului. Ansamblul a fost distins cu un Premiu Grammy în anul 2004 și cu titlul “Musicians of the Year” în 2003. Colaborarea dintre Kronos Quartet și Philip Glass a început încă din anul 1985. În prezent, Kronos Quartet este format din David Harrington (vioară), John Sherba (vioară), Hank Dutt (violă) și Sunny Yang (violoncel).
Sursa: Comunicate de presa