Data: vineri, 27 mai 2016– 29 mai 2016
Ora de incepere: 20:00
Locatie: Parcul Izvor, București – Vezi adresa si harta
Acces: Bilete in avans
Organizator: CreArt
HeyDay – cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România are loc în perioada 27-29 mai, în Parcul Izvor. Evenimentul se află anul acesta la prima ediție și reunește peste 30 de trupe și artiști tribute consacrați, din țară și din străinătate, care vor evolua, rând pe rând, pe cele trei scene ale festivalului, conturând imaginea unui altfel de festival pentru toți iubitorii de muzică.
Bilete Festival HeyDay 2016
- bilet pentru o zi – 15 lei
- abonament – 30 de lei
Hituri care au făcut istorie din anii ’60 până în prezent vor răsuna, în luna mai, timp de trei zile, atât în centrul Bucureștiului, la HeyDay, cât și în cadrul celui mai mare festival de tribute din lume, “Glastonbudget”, care se desfășoară în aceeași perioadă în Leicester, Marea Britanie.
Cei peste 30 de artiști din Marea Britanie, Italia și România vor reinterpreta piese celebre din repertoriul Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, dar și melodii ale unor cântăreți din noul val, precum Rihanna, Amy Winehouse, Adele și mulți alții. HeyDay reunește, astfel, unele dintre cele mai cunoscute ”tribute acts”, oferind fanilor șansa de a vedea live legende ale scenei muzicale, într-un festival fără precedent în București.
Sursa: Comunicate de presa