Sub același motto, „…..în Acest mileniu plin de absurZi…noi suntem cei dintâi!”, pe care îl păstrează încă de la primele ediții, se va derula și în acest an Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului “Eugène Ionesco”.
Spectacole realizate de studenți pe care îi reunește aceeași pasiune, teatrul, vor fi prezentate în Casa de Cultură a Studenților București în perioada 25-26 noiembrie 2016.
Prin iniţierea şi continuitatea acestui festival, Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti permite participanţilor să se cunoască, să îşi cunoască munca, să schimbe idei, să demonstreze că mişcarea de amatori nu înseamnă amatorism.
Festivalul a colaborat încă de la primele ediții cu Societatea Culturală Eugen Ionescudin Slatina care promovează opera scriitorului şi dramaturgului Eugene Ionesco îndeosebi prin realizarea anuală a manifestării ”Zilele Eugen Ionescu”, manifestare care adună liceeni și personalități consacrate ale artei teatrale.
Două manifestări care, anual, în luna noiembrie, omagiază data naşterii dramaturgului Eugène Ionesco și care propun publicului, îndeosebi cel tânăr, un program menit să dezvolte o stare de emulaţie creatoare şi de participare efectivă a tinerei generaţii la evenimente culturale de impact .
Accesul la ambele manifestări este liber.
Program spectacole de teatru la Casa de Cultură a Studenților București
Program Zilele Eugen Ionescu la Colegiul Național ”Sf. Sava”, București (unde Eugen Ionescu a fost și elev și, ulterior, profesor)
Urmăriţi pagina web www.ccs.ro și fiți la curent cu noutăţile pe pagina de facebook !
Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului
Organizator: Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti
Parteneri: Asociaţia Teatrul Podul
Sprijin: Universitatea Politehnică București, SCAT Concret, Societatea Culturală „Eugen Ionescu” Slatina
Parteneri în promovare: gratuitor.ro, studland.ro, umblat.ro, bucharestculturalevents.ro, bucurestiivechisinoi.ro
Sursa: Comunicate de presa