Alături de ei, fotografi de concerte, graficieni, ziariști, dintre care unii scriau despre muzica rock incă din anii 1990, sunetiști, prieteni și fani, nelipsiți de la concerte, care prin devotamentul lor au menținut vie pasiunea pentru acest gen muzical.
Suportul nostru îi poate ajuta pe răniti să-și continue tratamentele costisitoare, dar indispensabile pentru a se pune pe picioare și a se reintrega în societate. Până în acest moment, răniții sunt ajutați de mai multe fundații și Crucea Rosie, din fondurile strânse, însă cum costurile operațiilor sunt foarte mari, în scurt timp banii vor fi epuizati. Este momentul în careși NOI, cei implicați în fenomenul rock și nu numai, să sprijinim aceste persoane care la rândul lor au susținut si sustin muzica rock și metal. Trebuie sa arătăm că NOUĂ NE PASĂ!
Pe 30 octombrie 2016, la un an de la tragedia în care au pierit 64 pe suflete și alte 160 de suflete se chinuie cu tratamente și operații (unele persoane încă sunt spitalizate sau au nevoie de proteze), va avea loc un eveniment rock CARITABIL (strângere de fonduri), la Arenele Române din București (capacitate 1500 persoane).
În acest eveniment sunt incluse atât formații tinere precum Days Of Confusion, Up To Eleven, 9.7 Richter, ai căror membri au fost răniți în accident, cât și artiști consacrați printre care se numara Holograf, Vama si Nicu Covaci.
Alte formații vor fi anunțate curând.
Pe lângă concerte și licitații, #FIND_US, va veni cu o selecție de printuri (forex colantat, 50x70cm) cu trupa Goodbye to Gravity. Acestea vor putea fi achiziționate direct de la eveniment la pretul fix de 200 lei, iar fondurile strânse de asociație de pe aceste printuri vor merge către colegii fotografi care se află în procesul de recuperare.
Intrarea se face pe baza de donatie (60 lei sau 100 lei), in functie de posibilitatile fiecaruia.
**************************
Eveniment organizat de o parte din ranitii din Colectiv și Asociația Promusic Events.