LAUREAȚII PREMIILOR AFCN 2023
A 9-a ediție a Galei Premiilor AFCN și-a anunțat luni seara câștigătorii, în cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul Național din București.
Evenimentul s-a bucurat de prezența doamnei Raluca Turcan, Ministrul Culturii, care a decernat Premiul pentru rezistență în cultură. „Gala Premiilor AFCN este o marcă a excelenței, care celebrează proiecte culturale excepționale din întreaga țară și evidențiază eforturile creative ale sectorului cultural neguvernamental. Ca ministru al culturii, mi-am propus să susțin o relație deschisă între profesioniștii culturii și autorități, să tratez cu prioritate educația culturală și profesionalizarea managementului cultural. Cred cu tărie că instituțiile publice și organizațiile private care activează în cultură îndeplinesc, simultan, mai multe roluri, orientându-se spre comunități și oameni de toate vârstele, dar mai ales, învățând din experiențe cum să se adreseze tinerelor generații.” a spus doamna Turcan în cuvântul de deschidere. „Felicit nominalizații și câștigătorii din cele 10 categorii de premii, precum și juriul care a avut o sarcină dificilă!.” a mai adăugat doamna ministru.
Gazda serii, Ruxandra Gheorghe Negrea, jurnalist și om de televiziune, i-a însoțit pe cei prezenți în sală în descoperirea celor 43 de proiecte nominalizate în cadrul acestei ediții. Spectatorii au putut să îi aplaude pe realizatorii proiectelor și au avut astfel ocazia să descopere creativitatea, implicarea participativă, accesul la cultură și patrimoniu, diplomația culturală și rolul formator al experienței artistice prin abordări originale.
Câștigătorii celor zece premii în cadrul Galei AFCN 2023 sunt:
PREMIUL PENTRU REZISTENȚĂ ÎN CULTURĂ
- Asociația Fapte (2013), Cluj-Napoca
- Asociația Citizenit (Arad ) pentru proiectul „PARTICLES – Proiect de revitalizare urbană și culturală pe Malul Mureșului”
- Asociația Culturală Meta Spațiu (Timișoara) pentru proiectul„SCI-ART YOUR LIFE!”
- Asociația Festivalul de Film Transilvania (Cluj-Napoca) pentru proiectul „Ora de Cinema”
- Asociația Centrul de Creație Maidan (Florești, Cluj) pentru proiectul
„De ce râdem? Comedie dedicată comunității surzilor”
- Asociația The Story of Autism (București) pentru proiectul
„In spectrul Incluziunii”
- Asociația IOTA (București) pentru proiectul „Rezidență: București”
- Asociația Pantograf (București) pentru proiectul „Ecoul Sinagogilor.
Arad, Lugoj, Caransebeș, Reșița”
- Asociația Pentru Teatru și Carte – PETEC (București) pentru proiectul
„Past Present. Moving archives”
- Fundația Culturală Augustin Buzura (Ostratu, Ilfov) pentru proiectul
„5 minute de literatură – Audio-App”
Întreaga seară s-a desfășurat într-o atmosferă plină de energie și a creat, ca de fiecare dată, ocazia (re)întâlnirilor între artiști, manageri culturali, reprezentanți ai instituțiilor publice, jurnaliști, studenți, iubitori și susținători ai culturii contemporane.
Felicitări premianților și succes tuturor în realizarea de noi proiecte culturale!
sursa: comunicate de presă