William Shakespeare, dramaturg și poet, este unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii de limbă engleză din toate timpurile. Lucrările sale au supraviețuit peste veacuri, unele dintre ele fiind considerate cele mai strălucitoare opere scrise vreodată, fapt care se datorează măiestriei cu care dramaturgul a reușit să surprindă cele mai profunde aspecte ale naturii umane. Piesele sale de teatru, traduse în aproape toate limbile vorbite, sunt și în prezent jucate mai des decât ale oricărui alt dramaturg.
William Shakespeare s-a născut la Stratford-upon-Avon, o localitate de provincie, în familia unui om înstărit. Nu există, însă, documente cu privire la data exactă a nașterii, dar se știe că a fost botezat acolo la 26 aprilie 1564. Pornind de la această informație, cea mai probabilă dată a nașterii este atribuită zilei de 23 aprilie 1564. A fost al treilea din cei opt copii ai familiei. Deși nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, majoritatea biografilor au căzut de acord asupra faptului că Shakespeare ar fi urmat școala King’s New School din Stratford, unde a studiat îndeosebi limbile clasice și gramatica latină.
La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, în vârstă de 26 de ani, cu care a avut trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani. După nașterea gemenilor, Shakespeare nu mai apare în documentele vremii timp de șapte ani, perioada cuprinsă între 1585 și 1592 fiind numită de istorici — ”anii pierduți” (the lost years) ai lui Shakespeare. Este menționat, din nou, în 1592, ca făcând parte din „lumea teatrală” a Londrei, unde a început o carieră de succes ca actor, scriitor și, mai târziu, co-proprietar al unei trupe de teatru, cunoscută sub numele ”The Lord Chamberlain’s Men” (Oamenii Lordului Șambelan). După moartea reginei Elisabeta I și încoronarea lui James I (1603), noul monarh a adoptat trupa, care a devenit cunoscută sub numele ”The King’s Men” (Oamenii Regelui). Diverse documente ale vremii dovedesc că Shakespeare devenise o persoană destul de importantă în această perioadă, descurcându-se suficient de bine pentru a putea cumpăra o proprietate în Londra și o a doua casă în Stratford.
Casa în care se pare că s-ar fi născut William Shakespeare, situată în orășelul Stratford-upon-Avon; 12 aprilie 2016
În 1599, ”Oamenii Lordului Șambelan” și-a construit propriul teatru, ”The Globe”, unul dintre cele mai mari de la acea vreme. Veniturile realizate din reprezentațiile teatrului au constituit principala sursă de venit a dramaturgului. Majoritatea pieselor lui Shakespeare au fost montate pe scena Teatrului Globe, a cărui deviză era „Totus mundus agit histrionem”. Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei replici celebre din piesa „Cum vă place”: „Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii”.
William Shakespeare și-a început activitatea dramatică din primii ani de muncă în teatru. Pentru început, a prelucrat piesele altor autori, dându-le o structură nouă și o profunzime de gândire. Apoi, a trecut la creația originală. Activitatea sa de dramaturg s-a desfășurat de-a lungul a 22 de ani, totalizând 37 de piese, 154 de sonete, două poeme narative și multe poezii. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși nu există date exacte privind cronologia pieselor de teatru. Unele dintre acestea sunt considerate cele mai strălucite opere scrise vreodată în literatura universală, Shakespeare surprinzând, în lucrările sale, cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. O caracteristică a stilului lui Shakespeare constă în inventarea a mii de cuvinte, deseori combinând cuvinte de origine latină, franceză și engleză.
În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat primele două poeme narative pe teme erotice, ”Venus și Adonis” și ”Violul Lucreției”.
Piesele lui de început au fost în majoritate comedii: ”Visul unei nopți de vară” (A Midsummer Night’s Dream), ”Neguțătorul din Veneția” (Merchant of Venice), ”Mult zgomot pentru nimic” (Much Ado About Nothing), ”Cum vă place” (As You Like It), ”A douăsprezecea noapte” (Twelfth Night) și drame istorice: ”Richard al II-lea”, ”Richard al III-lea”, primele trei părți din ”Henry al VI-lea” și ”Henry al V-lea”, care prezintă consecințele destructive ale unor conducători slabi sau corupți. Alte piese scrise probabil înainte de 1600 includ: ”Titus Andronicus”, ”Comedia erorilor” (The Comedy of Errors), ”Îmblânzirea scorpiei” (The Taming of the Shrew), ”Doi tineri din Verona” (The Two Gentlemen of Verona) și tragedia ”Romeo și Julieta”. Piesele din prima perioadă de creație au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în special Thomas Kyd și Christopher Marlowe.
După 1600, a scris îndeosebi tragedii: ”Hamlet”, ”Regele Lear”, ”Othello” și ”Macbeth”, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. Personajele sale reprezintă tipologii umane universale. Din cauza asemănării numelui fiului său, Hamnet, care a murit în 1596, cu cel al personajului Hamlet, unii critici literari bănuiesc că moartea acestuia a reprezentat imboldul pentru crearea tragicei povești a prințului Danemarcei, ”Hamlet”, piesă în care Shakespeare prezintă trădarea, incestul și decăderea morală.
În ultima perioadă, William Shakespeare a scris o serie de tragicomedii, printre care: ”Cymbeline”, ”Poveste de iarnă” (The Winter’s Tale) și ”Furtuna” (The Tempest). Deși sunt prezentate pe un ton mult mai grav decât cel al comediilor, acestea nu au un final tragic, încheindu-se prin reconciliere și iertare.
În 1609, și-a publicat sonetele, majoritatea fiind poezii de dragoste, prezentate în două serii contrastante: unele sunt închinate unui tânăr, iar celelalte unei doamne. Criticii le consideră o meditație profundă la natura iubirii, la pasiune, procreare, moarte și timp. Nu se știe sigur când au fost scrise sonetele, dar se pare că autorul le-ar fi scris de-a lungul carierei, pentru un public privat.
Se pare că, în jurul anului 1613, William Shakespeare s-ar fi retras la Stratford, unde a murit trei ani mai târziu, la 23 aprilie 1616.
Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate încă din timpul vieții. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat ediția princeps a pieselor lui Shakespeare, ”The First Folio”, care le include pe toate, în afară de două dintre piesele de teatru, acestea fiind abia ulterior recunoscute ca aparținând dramaturgului.
Shakespeare a fost un poet și un dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui a ajuns la prestigiul de care se bucură astăzi abia în secolul al XIX-lea. A început să fie apreciat în perioada romantismului, respectiv la sfârșitul secolului al XVIII-Iea și începutul secolului al XIX-lea și, mai mult, în perioada victoriană (1837-1901). Piesele sale sunt permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume. Este deseori considerat poetul național al Angliei și numit ”Poetul din Avon” (”Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” („The Swan of Avon”). Shakespeare este o figură emblematică a dramaturgiei universale, piesele sale de teatru fiind jucate mai des decât ale oricărui alt dramaturg.
Carte și bust expuse la Festivalul Internațional Shakespeare; Craiova, 23 aprilie 2010
La aproximativ 150 de ani la moartea sa, au început să apară îndoieli cu privire la calitatea de autor a lui Shakespeare, operele sale fiind atribuite altor scriitori ai vremii, cum ar fi Francis Bacon, Christopher Marlowe sau Edward de Vere. Aceste păreri se datorează faptului că nu există prea multe dovezi scrise despre evoluția sa. Există doar înregistrarea de la biserica din orașul natal, prin care se atestă faptul că acolo a fost botezat copilul William Shakespeare, dar în aceste documente nu apare nicio mențiune referitoare la evoluția sa ulterioară ca actor sau ca dramaturg. Alți sceptici pun la îndoială faptul că o persoană cu o pregătire destul de modestă ar fi putut crea o astfel de operă literară, cu personaje atât de complexe. Cu toate acestea, majoritatea criticilor care au studiat opera lui Shakespeare au adus argumente solide în favoarea dramaturgului, demontând toate aceste suspiciuni. Ei susțin că școala pe care a urmat-o oferea o pregătire solidă în domeniul literaturii. De asemenea, există documente prin care criticii literari de la acea vreme menționau numele lui Shakespeare ca autor al pieselor ”Doi tineri din Verona” (The Two Gentlemen of Verona), ”Comedia erorilor” (The Comedy of Errors) și ”Regele Ioan” (King John). De asemenea, există înregistrări scrise de la Curtea Regală, care confirmă faptul că Shakespeare era membru al trupei de teatru Oamenii Lordului Șambelan și că unele dintre piesele sale au fost jucate la Palat.
Actorii Marcel Iureș și Camelia Maxim, în piesa de teatru ”Richard al III-lea”, de William Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuțiu, jucată la Teatrul Odeon; 28 februarie 1993
Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență și asupra scriitorilor români. De asemenea, dramele sale au fost montate de mari regizori români, printre care Liviu Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu, Ion Sapdaru, Vlad Mugur sau Beatrice Rancea.
Opera lui Shakespeare a apărut în repertoriul teatrului românesc la mijlocul secolului al XVIII-lea și a reprezentat, pentru fruntașii mișcării pașoptiste, o culme a creației romantice în forma ei cea mai reprezentativă. Receptarea operei marelui dramaturg a adăugat un plus de prestigiu culturii noastre la nivel european. ”Hamlet”, tradus în 1855, de P. Economu, în proză (‘Hamlet, Principele Danemarcei’, dramă în cinci acte și opt părți), a fost interpretat pentru prima oară pe scena Teatrului cel Mare din București, în stagiunea 1860-1861. Prima reprezentație a avut loc la 21 iulie 1861, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet. Pentru acest rol, actorul a făcut studii de dicție, de disciplinare a glasului și a încercat marele exercițiu de temperare a patosului în care era învățat să se dezlănțuie, el fiind prin excelență un actor de melodramă. Reprezentația a fost socotită un eveniment cultural, iar piesa — o culme a creației dramatice universale.
Una dintre cele mai importante manifestări culturale organizate în țara noastră în memoria marelui dramaturg este Festivalul Internațional Shakespeare, ajuns anul acesta la cea de-a X-a ediție.
Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare; 29 aprilie 2008
Celebrul festival a luat naștere în 1994, la inițiativa directorului Teatrului ”Marin Sorescu” din Craiova, Emil Boroghină. După participarea Teatrului Național din Craiova la Festivalul Internațional de la Edinburgh, din 1991, cu spectacolul ”Ubu Rex cu scene din Macbeth”, în regia lui Silviu Purcărete, unde a obținut două distincții de mare strălucire, Naționalul craiovean a început să primească și alte invitații. La primul turneu, la Festivalul Theaterformen ’91 de la Braunschweig, un festival selectiv cu spectacole semnate de Lev Dodin, Andrej Waida, George Tabori și Silviu Purcărete, lui Emil Boroghină i-a venit ideea organizării unui festival internațional, considerând că Teatrul din Craiova trebuie să fie nu numai exportator de spectacole, ci și importator și organizator al unei manifestări teatrale de care orașul și România să-și lege numele. Cu ocazia unui alt festival de prestigiu inspirat de numele și de opera lui Shakespeare, de la Tokyo, la care Teatrul ”Marin Sorescu” a participat cu ”Titus Andronicus”, și la încurajările regretatului critic teatral Valentin Silvestru, în ziua de 6 mai 1992, în capitala japoneză, Emil Boroghină a anunțat intenția organizării, în România, a Festivalului Shakespeare de la Craiova.
Prima ediție a acestui festival a avut loc în 1994. A fost creat inițial pentru Craiova, sub titulatura ”Craiova Shakespeare Festival” și s-a desfășurat în acest format din trei în trei ani, până în anul 2006. Din 2006, manifestarea are loc o dată la doi ani, având două locuri de desfășurare, București și Craiova, dar începând cu ediția din anul 2014, organizatorii au manifestat intenția de a susține cel puțin câte un spectacol dintre cele jucate la Craiova și în orașele din județele Olteniei, notează site-ul oficial al Teatrului ”Marin Sorescu” din Craiova, www.tncms.ro.
În perioada 2-5 martie 2010, la Gdansk, în Polonia, a avut loc reuniunea directorilor unor cunoscute Festivaluri Shakespeare din Europa, prilej cu care au fost semnate documentele înființării Rețelei Europene a Festivalurilor Shakespeare. Membrii fondatori ai acestei rețele sunt: Festivalul Internațional Shakespeare din România, Teatrul Național ”Marin Sorescu”; Festivalul Shakespeare de la Gyula, Ungaria; Festivalul Shakespeare de la Gdansk, Polonia; Festivalul Shakespeare de la Neuss, Germania și Festivalul Shakespeare de la Bath, Anglia. Obiectivele acestei rețele sunt multiple, pornind de la informarea reciprocă și până la proiecte colective, coproducții și alte activități comune, pentru promovarea unor spectacole shakespeariene la nivel internațional.
Principalii organizatori ai Festivalul Internațional Shakespeare sunt Teatrul Național ”Marin Sorescu” și Fundația ”William Shakespeare”, prezidată de Emil Boroghină, cel care este și directorul fondator al festivalului. Între 1988 și 2000, Emil Boroghină a fost director al Naționalului craiovean. La București, festivalul se desfășoară în colaborare cu Centrul de proiecte culturale ArCuB al Primăriei Municipiului București și cu Institutul Cultural Român.
Emil Boroghină, directorul Festivalului Internațional Shakespeare; 1 mai 2008
Ajuns la cea de-a X-a ediție, Festivalul Internațional Shakespeare se desfășoară în 2016 în perioada 14-23 aprilie, la Craiova, București, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea și Drobeta-Turnu Severin. Ediția din acest an, care marchează și 400 de ani de la moartea dramaturgului, se desfășoară sub genericul ”Shakespeare pentru eternitate”, înscriindu-se într-o serie ce a debutat în anul 2012, sub deviza ”Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii” și care a continuat în anul 2014, cu tema ”Shakespeare al tuturor”. Ediția precedentă, cea din anul 2014, a fost dedicată aniversării a 450 de ani de la nașterea marelui dramaturg, dar a marcat și 20 de ani de la debutul festivalului.
La ceremonia de deschidere din 2016, care a avut loc la 14 aprilie, directorul festivalului, Emil Boroghină, a afirmat că manifestarea a crescut de la o ediție la alta, remarcând că această a X-a ediție are loc chiar în anul în care întreaga lume marchează 400 de ani de la moartea dramaturgului. „Suntem bucuroși că acest festival figurează în rândul marilor manifestări europene și mondiale dedicate marelui Will. Obiectivul acestui festival a fost de a invita în România cei mai mari regizori ai lumii și cred că am reușit să-l realizăm. Dincolo de aceasta, organizăm sesiuni științifice excepționale în colaborare cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru și Asociația de Cercetare Europeană „Shakespeare”. Sperăm să producem și de această dată iubitorilor de teatru mari bucurii”, a spus Boroghină.
Sursa: Comunicate de presa