Cel mai nobil animal din lume este calul. Ținuta lui mândră, pasul elegant, tocătura trapului sau saltul elastic al galopului, dar mai ales eroismul lui alături de călăreț, în război, pe câmpul de bătaie, au făcut din cal de multe ori o adevărată legendă.
Există de aceea figuri de cai, care au rămas în istorie, de la Ducipal, calul lui Alexandru cel Mare, eroul macedonean și până la nebunia împăratului roman Caligula, care a-ndrăznit să facă din calul lui un senator. Iar senatorul ăsta sălășluia într-un staul de marmoră, se adăpa la o troacă de ivoriu și dormea pe un cearceaf de purpură, iar când ieșea la plimbare purta un colier de pietre prețioase.
Puțină lume știe, poate, că și marea arteră pariziană Champs Elysees a fost întâi o alee de promenadă ecvestră, pe unde frumoasele prințese ale Franței, însoțite de cavalerii lor, își purtau ținuta grațioasă și exuberantele pălării, cu care-și umbreau prețioasele lor veșminte.
Și basmele sunt pline de cai, mai mult sau mai puțin năzdrăvani, încălecați de Feți-Frumoși, porniți în cele mai cutezătoare expediții; dar și literatura noastră cultă, de la El Zorab al lui George Coșbuc sau Voitiș, calul lui Ștefan cel Mare, evocat de Barbu Ștefănescu Delavrancea în piesa Apus de soare, până la Pisicuța, calul lui Calistrat Hogaș, din neuitatele sale călătorii prin munții Neamțului, ne răscolesc profunde sentimente, de la admirația pentru îndrăzneala vitejească, până la duioșia simpatetică a călătorului singuratic, dar nu chiar, pentru că prietenia unui cal poate fi la fel de sensibilă ca a unui om.
Și să nu uităm, mai ales, că civilizația umană, până acum o sută și puțini ani, când a apărut automobilul, a fost o civilizație a omului călare, prietenul animal ajutându-l pe om să îmblânzească depărtările, să fie mai rapid și chiar mai înalt.
Ion Dulugeac, inginer zootehnist de la Mogoșoaia, născut și crescut pe acest binecuvântat tărâm ilfovean, având și doctorat în profesia lui, nu s-a mulțumit doar să creeze o înfloritoare crescătorie de cai de rasă, dar s-a apucat chiar să destăinuie, într-un vijelios galop, secvențe din viața lui, dar și a angajaților săi, paradă de imagini, întâmplări, personaje, adesea fascinante, pline de viață și culoare.
Și totul în slujba dragostei pentru frumosul animal, pe care selecționarea atentă, ingenioasă chiar, organizarea pricepută a întreprinderii, creează exemplare în stare să câștige competiții, să umple de mândrie sufletele crescătorilor.
Îl vedem pe autor, travestit în personajul principal, purtând, desigur, nu întâmplător, chiar numele de Brâncoveanu, ceea ce e firesc în aceste locuri, de unde marele voievod și-a păstorit țara, până la ridicarea lui și ducerea spre un crunt destin pentru marea vină de a-și fi iubit prea mult țara și credința strămoșească.
Ritmul în care scrie Ion Dulugeac este alert, ca o cursă de derby, cu multe dialoguri și cititorul se simte spectator la tumultoasa viață de fiecare zi a personajului principal, trăind cu pasiune munca lui, închinată nobilului animal, dar și spiritul lui popular, cu care managerul știe să conducă cu pricepere corabia afacerii, de care depinde nu numai viața și avutul lui, dar și a o mulțime de oameni…
Personajul-autor se dovedește a fi și un mare iubitor de familie, apreciind totdeauna valoarea femeii, ca iubită și tovarășă de viață. Deși uneori cam arogant, personajul Ioan Brâncoveanu, om al timpurilor noi, e, însă, extrem de sensibil și romantic.
Cărțile acestea sunt și adevărate poeme închinate Mogoșoaiei, ținut de vis și realitate, loc și de adânci legături. Începând cu Brâncoveanu domnitorul, din a cărui os se și revendică, până la bunicul Ion Grosu, de la care a învățat să iubească meseria de zootehnist, inginerul Ioan Brâncoveanu se arată a fi un strălucit om al acestor locuri, impregnate de legendă, dar și prosperând azi cu energiile, devotamentul și priceperea omului, care sfințește încă o dată locul.
Originalitatea și farmecul acestor romane se impun și cu stilul liber, în dialogul viu, autentic, antrenant, presărat cu glume, cuvinte de duh, dar și cu termeni academici. Culoarea puternică apare uneori și prin alternarea cu o limbă frustă, de manej sau din mahalalele Bucureștilor ori din natalul colț de rai al Mogoșoaiei.
Autorul acestor rânduri, născut după zodiacul chinezesc în zodia calului, a savurat și s-a bucurat în mod special de această lume, descrisă cu un veritabil talent și cu o nețărmurită dragoste de viață și de toate ființele, care umbresc aceste plaiuri ale noastre.
Puși Dinulescu
Sursa: Comunicate de presa